VIDEO Baxuri cu țigări înșirate de-a lungul graniței de traficanți fugăriți cu focuri de armă de poliția de frontieră, la Brodina

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 02.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat mai multe colete voluminoase, spre interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, iar în momentul în care aceştia au observat oamenii legii, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

În vederea reţinerii contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, care ulterior au comunicat că pe direcţia respectivă au descoperit, pe teritoriul ucrainean, şapte baxuri cu ţigări.

La fața locului, pe partea românească, au fost descoperite 25 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.490 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free.

Țigările în valoare de 146.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Mai nouă Mai veche