Adolescent mort într-un accident rutier, la Botoșana. Se plimba împreună cu un prieten cu motocicleta când au loviți de o dubă

Miercuri, 10 noiembrie 2021, la ora 18:05, Alexandru Moroșanu, de 31 de ani, din municipiul Fălticeni, a condus autoutilitara Renault Master, pe DC19, în localitatea Botoșana, dinspre localitatea Poieni Solca, iar la intersecția cu DJ 178E, fără a se asigura corespunzător, a pătruns în intersecție cu intenția de a vira la stânga spre centrul localității Botoșana. Autoutilitare a intrat în coliziune frontală cu o motocicletă Honda pe care se aflau doi minori din Pârteștii de Jos, Ionel Cristinel Ț., de 17 ani, și Iliuță A., de 15 ani.  

În urma impactului a rezultat decesul lui Iliuță A. și vătămarea corporală gravă a lui Ionel Cristinel Ț., acesta din urmă fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde în urma evaluării medicale i s-a stabilit diagnosticul „contuzionat prin accident rutier, contuzie coloana cervicală, contuzie toraco-abdominală, contuzie pumn drept posibil fractură”.

Ionel Cristinel Ț., de 17 ani, proprietarul motocicletei, le-a spus polițiștilor că la momentul producerii accidentului de circulație motocicleta a fost condusă de către Iliuță A., vehiculul fiind încredințat spre conducere chiar de el. Polițiștii vor continua cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a persoanei care a condus motocicleta la momentul producerii evenimentului.

Conducătorul autoutilitarei și Ionel Cristinel Ț., presupusul conducător al motocicletei, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare, în aplicarea prevederilor art. 190 din Codul de Procedură Penală, celor două persoane le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche