Un bărbat bolnav care a refuzat să meargă la spital a fost găsit mort în casă, la Mănăstirea Humorului

Joi, 18 noiembrie 2021, la ora 06:35, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin 112, de către lucrătorii Serviciului de Ambulanță Gura Humorului, despre faptul că o persoană de sex masculin, din localitatea Mănăstirea Humorului, a decedat la domiciliu.

Din primele verificări a rezultat faptul că este vorba despre Nicolai B., care locuia împreună cu părinții săi într-un în Mănăstirea Humorului, fiind cunoscut ca o persoană care consuma frecvent băuturi alcoolice. În seara zilei de miercuri, 17 noiembrie 2021, în timp ce bărbatul se afla la domiciliu a fost vizitat de către sora sa, Georgeta H., care văzând că acesta este bolnav i-a solicitat acestuia să îl transporte la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Motivând că nu este necesar, bărbatul a refuzat acest lucru, rămânând la domiciliu.

În dimineata zilei de 18 noiembrie 2021, în jurul orelor 06.00, sora sa l-a vizitat din nou, ocazie cu care l-a identificat pe acesta în camera sa, căzut jos pe podea, fără semne vitale, după care a solicitat intervenția unui echipaj de la ambulanță. Ajunși la fața locului, lucrătorii de pe Ambulanță au constatat decesul celui în cauză, după efectuarea investigațiilor medicale.

În urma investigațiilor s-a constatat faptul că cel în cauză nu este înscris la vreun medic de familie.

Cadavrul se află depus la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului, urmând a fi efectuată necropsia cadavrului.

În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” faptă prev. şi ped. de art. 192 din C.P.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării necropsiei cadavrului.
Mai nouă Mai veche