Lapte expirat de două săptămâni împărțit elevilor din Mihoveni. Un profesor a fost amendat de inspectorii DSP Suceava

Un profesor al Școlii Primare Mihoveni, din județul Suceava, a fost amendat de DSP cu 1000 de lei, după ce părinții au reclamat că le-a dat copiilor lapte expirat.

„Inspectorii din cadrul serviciului Control în sănătate Publică al Direcției de Sănătate Publică Suceava au verificat informațiile cu privire la distribuirea în cadrul Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023, implementat în baza Hotărârii Guvernului nr. 640/2017,cu modificările și completările ulterioare, către elevii unei unități școlare din mediul rural, de cutii cu lapte ce aveau termen de expirare depășit. În urma celor constatate, au făcut recomandări și în baza Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice au aplicat unei persoane fizice o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

Inspectoratul Școlar Județean a cerut o notă explicativă conducerii unității de învățământ, după ce părinții mai multor elevi au reclamat faptul că aceștia au primit lapte expirat.

Pe cutiile de lapte distribuite copiilor pe data de 21 decembrie apărea ca dată de expirare 6 decembrie.
Mai nouă Mai veche