Directorul Symmetrica: Până acum, scumpirile nu au avut un impact foarte mare în produsele noastre

Producătorul de pavele Symmetrica din Suceava, deţinut de familia Stanciu, se aşteaptă în continuare la creşteri ale costurilor cu materiile prime şi a majorat preţurile produselor pe care le are în portofoliu, pentru a putea face faţă cheltuielilor. Per total, el vorbeşte despre o creştere cu circa 20-30% a preţului produselor din portofoliul Symmetrica, cu diferenţe de la un produs la altul. Noile preţuri sunt valabile începând cu acest an.

„Cheltuielile noastre au crescut, per total, cu 10-20% în 2021 faţă de anul precedent, un avans pe care noi nu l-am mai întâlnit. Vom încheia contracte de achiziţii la preţuri mult mai mari decât anul trecut. Am fost deja anunţaţi de producătorii de ciment de o creştere de circa 30%, similară cu cea a agregatelor (nisip, pietriş, piatră), şi cred că nici alţi jucători care produc elemente din beton nu au alternativă şi vor fi nevoiţi să majoreze preţurile“, a spus pentru ZF Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica.

El estimează că Symmetrica a încheiat anul 2021 cu afaceri în linie cu estimările făcute la început de an, adică o creştere de 10% faţă de 2020, când a raportat un business de 162,2 mil. lei şi un profit de 17,1 mil. lei. Symmetrica a ajuns să numere 530 de angajaţi, din care peste 300 lucrează în producţie.
Mai nouă Mai veche