Foresta Suceava, cantonament în Croația. Galben-verzii vor participa la a opta ediție a turneului Arena Cup

Clubul de Liga a III-a Foresta Suceava a sunat reunirea mai repede decât era anunțat și va participa în următoarele două săptămâni la un cantonament la malul Mării Adriatice. Galben verzii vor călători 1.300 de kilometri pentru a participa la un turneu cu echipe din Croația, Serbia și Slovenia.

„Clubul nostru urmează să efectueze un stagiu de pregătire în Croația, în perioada 9 - 24 ianuarie 2022, unde va avea parte de condiții de pregătire foarte bune și va disputa meciuri de pregătire în compania unor adversari de primă ligă din Croația, dar și împotriva altor echipe puternice, în cadrul turneului Arena Cup 2022”, a transmis conducerea Forestei. 

Luni, 10 ianuarie, Foresta are programată o partidă amicală cu NK Brezice 1919 (Liga a II-a din Slovenia).

Apoi, „galben-verzii” vor participa la a opta ediție a turneului Arena Cup, alături de NK Istra 1961, NK Šiebenik, FK Žarkovo, NK Lokomotiva, NK Slaven Belupo, FK Iskra și  NK Opatija. Echipele vor fî împărțite în două grupe.  

Turneul este găzduit de baza sportivă Park Plaza Belvedere din stațiunea Medulin. 

Programul „galben-verzilor” la Arena Cup.
  • 12 ianuarie: Foresta Suceava - HNK Šibenik (Prima ligă din Croația)
  • 15 ianuarie: Foresta Suceava - Istra 1961 (Prima ligă din Croația)
  • 18 ianuarie: Foresta Suceava - OFK Žarkovo (Liga a II-a din Serbia)
Câștigătoarele celor două grupe vor lupta pentru trofeul turneului.

Foresta Suceava este calificată matematic în play-off-ul Seriei I a Ligii a III-a și are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. 
Mai nouă Mai veche