FOTO Autoturism strivit de un camion care s-a răturnat și a ajuns în curtea unei gospodării de pe marginea DN17, la Molid

O persoană a fost rănită şi transportată la spital, după ce un autotren s-a răsturnat în afara părţii carosabile în curtea unei gospodării din localitatea Molid, a informat ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, autotrenul era încărcat cu deşeuri din materiale plastice şi a avariat un autoturism parcat în curtea casei unde s-a răsturnat.

Victima este una dintre cele două persoane aflate în autotren şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.