Șofer din Dolheștii Mici, depistat beat în trafic pe strada Oltea Doamna din Dolhasca

Sâmbătă, 9 aprilie 2022, la ora 20:35, echipajul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca, aflându-se de serviciu pentru controlul şi supravegherea traficului rutier pe raza orașului Dolhasca, a observat un autoturism care se deplasa neregulat pe strada Oltea Doamna, deplasându-se către comuna Dolheşti.

În acest context, lucrătorii de poliție au procedat la oprirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase, pe strada Oltea Doamna, imediat după clădirea Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca.

La volan a fost identificat Gheorghe O., de 38 de ani, din Dolheștii Mici, acesta fiind în stare vizibilă de agitaţie, incoerent şi cu halenă alcoolică prezentă. S-a stabilit că autoturismul aparține lui Andrei M., dar conducătorul auto a declarat că are contract de vânzare cumpărare. 

Polițiștii au constatat că ITP este expirat din data de 5 martie 2022. Și poliţia RCA este expirată.

La fața locului, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testului fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche