Marș antiviolență, simulare de accident rutier și flash-mob antiviolență, vineri, la Suceava

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV”, Asociaţia „ALECS GROUP”, Asociaţia „Plai Străbun” și Compartimentul de Prevenire și analiză din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează vineri, 13 mai 2022, între orele 13:00-14:30 un marş antiviolenţă, o simulare de accident rutier și flash mob antiviolență, în centrul municipiului Suceava.

Marșul antiviolenta începe de la ora 13:00, de la Stadionul Areni.

La orele 13:30, pe esplanada Palatului Pdministrativ va fi simulat un accident rutier cu intervenția echipajelor de salvare de la ISU, Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava și voluntarilor Asociaţiei Euroactiv Suceava.

La finalul acțiunii elevele de la Palatul Copiilor Suceava organizează invită un Flash Mob pe ritmuri de dans, pe esplanada Casei de Cultura Suceava.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului din perioada 9-15 mai 2022, se află la a X-a ediţie şi are ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi de prevenire a consumului de droguri, plante etnobotanice, violenţă, tutun şi accidente rutiere.

La simularea de accident rutier vor participa şi autorităţile judeţene şi conducerea judeţului, alături de reprezentanții IPJ, IȘJ, ISU, IJJ şi reprezentanți ai societăţii civile.

Acțiunea este sprijinită de Remat SC Alin For You SRL care pune la dispoziție două autoturisme pentru efectuarea simulării accidentului rutier și de Palatul Copiilor care va antrena participanţii la marş la un Flash Mob antiviolenţă.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.