Adolescentă rănită după ce a căzut din căruță, la Țolești. Victima a fost internată la Spitalul Fălticeni

Sâmbătă, 4 iunie 2022, la ora 16.20, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că în satul Țolești, comuna Forăști, o persoană a căzut din căruță și a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni.

În urma cercetărilor s-a constatat că în jurul orelor 16:15 Iuliana T., de 17 ani, Țolești, în timp ce se deplasa împreună cu fratele său, Gabriel T., cu un atelaj hipo pe un teren agricol plantat cu lucernă, s-a dezechilibrat și a căzut pe câmp, autoaccidentându-se în zona spatelui.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a preluat-o pe adolescentă și a transportat-o la Spitalul municipal Fălticeni, unde s-a stabilit diagnosticul „contuzie lombară” și a rămas internată.

Întrucât autoaccidentarea nu este prevăzută de legea penală în cauză nu s-a întocmit dosar penal, cei în cauză fiind atenționați cu privire la deplasarea cu atelajele hipo.
Mai nouă Mai veche