Bărbat depistat beat la volan, la Baia

Marți, 14 iunie 2022, la ora 00:00, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe DJ 209H, în comuna Baia, au oprit pentru control un autoturism Volkswagen.

La volan a fost identificat Gheorghe C. și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipa Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche