Un tânăr de 18 ani, beat și fără permis, a rupt un stâlp de electricitate cu Mercedesul, pe Aleea Teilor din Fălticeni

Marți, 14 iunie 2022, la ora 03:55, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Aleea Teilor din municipiul Fălticeni, din care a rezultat distrugerea unui stâlp de electricitate.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, care a efectuat cercetarea la fața locului, ocazie cu care s-au stabilit că în jurul orei 03:50, Adrian A., în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea autoturismul Mercedes Benz pe strada Aleea Teilor, dinspre strada Pleșești Gane către strada Sucevei, a pierdut control asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate situat pe partea dreaptă a străzii, pe care l-a distrus. 

În urma coliziunii nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale. Conducătorul auto se afla singur în autoturism.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat, și a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai nouă Mai veche