Bărbat găsit căzut în fața unui bar din Stroiești, cu leziuni în zona capului

Marți, 31 mai 2022, la ora 22:40, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Şcheia au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Stroiești a fost găsit căzut în fața barului Moro din localitate, prezentând leziuni în zona capului.

În urma cercetărilor s-a constatat că în jurul orei 22:30 bărbatul s-a a plecat de acasă spre bar, iar cel mai probabil în momentul în care a ajuns în fața barului, din cauza stării avansate de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut cu fața de asfalt, suferind leziuni în zona capului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD Suceava, care i-a acordat îngrijiri medicale, fiind stabilit diagnosticul preliminar ,,traumatism cranio-facial ușor, intoxicație etilică”.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche