Borsetă cu bani și documente furată dintr-o mașină, la Gura Humorului. Hoțul a fost prins și reținut în arest

Miercuri, 1 iunie 2022, la ora 19:05, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către un bărbat din localitate despre faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 18:30-19:05, persoane necunoscute i-au sustras o borsetă din autoturism.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că între orele 18:30-19:00, în timp ce autoturismul Ford Focus era parcat pe o stradă din Gura Humorului, persoane necunoscute au forțat geamul portierei șoferului, care a fost lăsat întredeschis, iar apoi au deschis portiera prin interior. Pe această portieră au pătruns în interiorul autoturismului și din torpedou au sustras o borsetă în care se aflau circa 800 lei și documente ale mașinii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către lucrătorii subunității a fost identificat autorul faptei Alex C., din Gura Humorului, față de care, în urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Suspectul a fost reținut în arest pentru 24 de ore. 
Mai nouă Mai veche