Catedrala Arhiepiscopală din Suceava şi-a serbat ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost tradusă în limbaj mimico-gestual

În ziua de 2 iunie 2022, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava şi-a serbat ocrotitorul, pe Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte sunt aşezate în biserica mănăstirii încă din secolul al 16-lea.

Liturghie şi parastas

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sfânta Liturghie a fost tradusă în limbaj mimico-gestual de Pr. Mirel Ilie, slujitor al Comunității Surzilor „Sfântul Ierarh Meletie – Arhiepiscop al Antiohiei” din Arhiepiscopia Bucureștilor. Domnul Liviu Marian Ioniță, parte a acestei comunități, a tradus răspunsurile de la strană. La eveniment au fost prezente persoane cu deficiențe de auz din comunitatea surzilor din Suceava, din Municipiul București și din județele Botoșani, Dâmbovița, Ialomița, Călărași și Teleorman.

În predică, Arhiepiscopul Calinic a vorbit, printre altele, despre momentul în care a fost instituit cultul eroilor, la scurt timp după realizarea României Mari.

„Cultul eroilor a luat fiinţă sub patronajul Reginei Maria, prin Decretul-Lege 4.106 din 12 septembrie 1919, iar prin Decretul-Lege 1693 din 4 mai 1920 s-a stabilit – cu acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Înălţării Domnului, fiind decretată astfel drept sărbătoare naţională. România devine astfel primul stat modern în care eroii străini sunt asimilaţi eroilor naţionali”.

„Trei ani mai târziu, în 1923, a fost inaugurat Mormântul Ostaşului necunoscut, în Parcul Carol I din Bucureşti. Ziua Eroilor a fost celebrată, în perioada comunistă, pe 9 mai, împreună cu Ziua Independenţei de stat a României. După 1990 s-a revenit la sărbătoarea dedicată eroilor, comemorarea sau pomenirea liturgică a acestora fiind împlinită în ziua Înălţării Domnului”.

„Războaie şi convulsii sociale au fost, sunt şi vor mai fi, din păcate. Nici acum nu ducem lipsă de ele. De multe ori pacea propovăduită de Biserică a trebuit dobândită prin luptă. Cei care au ţinut la neamul lor nu au avut ţară de împărţit și nici credință. În atari situaţii, Dumnezeu cere omului alte măsuri comportamentale, mai ales atunci când este în discuţie credinţa, neamul şi ţara. De aceea, gloriile celor ce s-au jertfit pentru aceste valori au fost, sunt şi vor fi nepieritoare”.

Apoi, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii români.

Distincţii de vrednicie

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oferit, în continuare, binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii distincții de vrednicie, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești.

„Exarhii de zonă ai eparhiei, arhim. Mihail Balan, stareț al Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, și arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, au primit din partea Înaltpreasfinției Sale Ordinul Crucea Bucovinei pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”.

„Ordinul Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost dăruit celor care au urmat exemplul oferit de tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

„Printre cei care au fost premiați se numără și membri ai Lotului Olimpic al Federației Române de Canotaj, precum doamna Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și Președinte al Federației. Pentru râvna, osteneala și dragostea de care au dat dovadă au fost răsplătiți domnul Ciprian Olinici, consilier patriarhal și director al postului național de televiziune Trinitas TV, dascălii și elevii merituoși implicați în desfășurarea Olimpiadei Naționale de Religie, precum și alți sprijinitori ai eparhiei.

„Diplome de vrednicie au fost acordate și reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, cei implicați primind distincția Ordinul Mușatinii, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic pentru strădania în slujirea semenilor, urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”.

„A fost conferit Ordinul Anastasie Crimca, celor care au urmat exemplul Mitropolitului Anastasie Crimca, cărturar distins și om de cultură polivalent, creator și inovator în arta ecleziastică, jertfelnic lucrător în mijlocul societății moldave ca laic, dar și ca ierarh, milostiv și sensibil față de cei în suferință, de numele căruia se leagă construirea primului spital public din țară, la Suceava, în anul 1619”, se precizează pe site-ul eparhial.

Expoziţie foto

Apoi, a fost inaugurată expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”.

Proiectul prezintă aspecte ale cultului Sfântului Ioan cel Nou în discursul iconografic din Moldova secolelor XV-XVII, dar descoperă şi noi ipostaze fotografice din Biserica-monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, loc în care sunt așezate sfintele sale moaște.

Mai nouă Mai veche