Lansare de carte la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava: „Ștefan cel Mare și moldovenii săi”, de Adrian Andrei Rusu

Vineri, 10 iunie 2022, ora 13:00, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează lansarea volumului „Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea lui”, în prezența autorului, istoricul ardelean Adrian Andrei Rusu. Integrat în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, actuala Catedrală Arhiepiscopală din Suceava, evenimentul va avea loc în curtea bisericii medievale, pe esplanada Librăriei „Arimateea”, și va fi moderat de PC Arhid. Dr. Vasile M. Demciuc.

În cele 584 de pagini ale cărții, reputatul cercetător Adrian Andrei Rusu sistematizează informații medievale culese din surse istorice, arheologice, arhitectonice și artistice, ambiționându-se să răspundă la întrebări legate de viața zilnică a contemporanilor lui Ștefan cel Mare. În urma mai multor zeci de ani de cercetare arheologică și istorică a șantierelor și arhivelor din Transilvania și Ungaria, Adrian Andrei Rusu a acumulat suficiente informații pentru a ajunge la înțelegeri materializate scriptic prin lucrări de anvergură cum sunt: „Dicționarul mănăstirilor” (2000), „Castelarea carpatică” (2005), „Investigări ale culturii materiale” (2008), „Castelul și spada” (2019) sau „Dicționarul de castelologie” (2020).

Performer în castelologie, monasterologie, furnologie și obiectologie medievală, Adrian Andrei Rusu s-a dedicat în ultimii ani arheologiei din Moldova, ocazie cu care a definitivat și volumul ce va fi lansat vineri 10 iunie în curtea Catedralei Mitropolitane a Moldovei medievale. Păstrători ai unui tezaur medieval amplu, sucevenii au ocazia să descopere între coperțile aceleiași cărți concluzii ale cercetărilor arheologice, corelate cu mărturiile arhitecturale și iconografice din Moldova medievală și contextualizate cu realitățile din Transilvania și Europa acelei perioade. Capitolele cărții abordează sistematic subiecte despre structurile societății, arhitectura laică, bisericile Moldovei, războaiele, oșteni și arme, însemnele heraldice, hainele, scrisul, hrana, distracțiile, circulația și producția ceramică a celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea.

Cartea va putea fi achiziționată în cadrul evenimentului, cei prezenți la conferința prilejuită de lansarea volumului având ocazia de a primi autograful autorului.

Mai nouă Mai veche