Mănăstirea Părhăuți a împlinit 500 de ani de la târnosire

Una dintre cele mai reprezentative ctitorii boiereşti din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Biserica Mănăstirii Părhăuți, recent înființată, aniversează în aceste zile 500 de ani de la târnosire. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat o serie de evenimente liturgice, Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților încununând momentul de sărbătoare cu liturghia arhierească.

La hramul Mănăstirii Părhăuți, în mijlocul credincioșilor s-au aflat trei ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcop al Hușilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Cu ocazia împlinirii a cinci veacuri de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae a fost adusă pentru a binecuvânta credincioșii pe perioada hramului. Odorul de mare preț a poposit pentru două zile din tezaurul Parohiei „Sfântul Gheorghe” Nou din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Credincioșii prezenți, veniți de aproape și de departe, monahii și monahiile din mănăstirile bucovinene au avut bucuria de a se închina cu evlavie și la un fragment din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, odor al Mănăstirii Părhăuți.

Alături de un sobor de preoți și diaconi, ierarhii au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe un podium special amenajat în curtea așezământului monahal. Din soborul slujitor au făcut parte și arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii bucureștene „Sfântul Gheorghe” Nou .

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. La eveniment au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale, între care îi amintim pe domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, domnul Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava și domnul Mugurel Bocancea, primarul Comunei Todirești.

Fiu al satului, domnul dr. Alexandru Prelipcean, asistent universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, a rostit la momentul rânduit un cuvânt de învățătură dedicat momentului aniversar, evocând, în sinteză, cele mai importante evenimente din istoria locașului de cult și a ctitorului său, logofătul Gavriil Trotușan. Totodată, a fost amintit faptul că fila de istorie scrisă în această zi, la 500 de ani de la sfințirea bisericii comunității din Părhăuți, rămâne una dintre cele mai luminoase pagini scrise în această parte a Bucovinei.

„Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților s-a început o revigorare a vieții duhovnicești în această eprahie; în luna ianuarie s-a decis înființarea Mănăstirii Duminica Tuturor Sfinților, cu o obște de călugări, iar în data de 1 martie a avut loc prima Liturghie. Primul eveniment marcant din această nou înființată mănăstire este data de 17 aprilie, când Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,a participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia l-a instalat pe protosinghelul Siluan Bouleanu ca stareț al Mănăstirii Părhăuți. Fiecare dintre dumneavoastră, prezenți astăzi aici, nu faceți altceva decât să scrieți o nouă filă de istorie pentru comunitatea de aici și pentru Mănăstirea atât de primitoare care vă primește de dimineață până seara, cu timp și fără timp, pentru a vă oferi ceea ce au mai bun și anume rugăciunile pe care le înalță către Dumnezeu.”

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Ignatie le-a vorbit celor prezenți despre felul în care a luat naștere sărbătoarea închinată Tuturor Sfinților, a celor care și-au dăruit viața Mântuitorului Iisus Hristos. Nu în ultimul rând, ierarhul a lansat un îndemn la urmarea exemplului celor care au dus o viață bineplăcută lui Dumnezeu, fiecare dintre noi având ocazia să primească darul sfințeniei de la Preamilostivul Dumnezeu.

„Duminica de astăzi este dedicată Tuturor Sfinților Bisericii noastre, a celor care s-au străduit, s-au nevoit să transforme trupurile lor în niște vase primitoare ale Duhului Sfânt. Prin urmare, Biserica în această duminică ne invită să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă sfințenia sau a fi sfânt. (…) Când vorbim despre sfințenie sau despre un om sunt, avem impresia că este vorba de un ideal intangibil, pe care nu-l putem atinge. (…) În vechime, cei care își asumau martirajul, dăruirea plenară a vieților lui Hristos, inclusiv până la moarte, aveau grijă cei care îi martirizau să dispară toate urmele acestor mărturisitori le erau arse oasele, trupurile, pentru că nu cumva creștinii să-i cinstească, să le dăruiască închinarea cuvenită sfinților, moaștelor, care sunt expresia plenară a Duhului Sfânt, a prezenței Duhului Sfânt în viața în viața omului. Și atunci Sfântul Ioan Gură de Aur s-a gândit să instituie o sărbătoare dedicată tuturor martirilor, celor care și-au asumat să își dea viața pentru Hristos într-un context ostil, nefavorabil pentru ei și acest lucru înseamnă mărturisirea să ai curajul să vorbești despre Hristos. Curajul acesta, care este o expresie a dragostei tale față de El, să vorbești tocmai atunci când totul în jurul tău îți este defavorabil. (…) Prima referință legată de această Duminică a Tuturor Sfinților este o omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care s-a gândit să fie o sărbătoare dedicată tuturor martirilor ale căror urme nu mai sunt rămășițe ale trupurilor lor, pe care nu le mai poate citi nimeni în secolul al IX-lea.”

Au mai luat cuvântul reprezentanți ai autorităților locale și județene, și anume domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, și domnul Mugurel Bocancea, Primarul Comunei Todirești, care i-a înmânat o distincție, ca dovadă a mulțumirii și aprecierii pentru revigorarea vieții religioase în zonă, părintelui stareț, protos. Siluan Bouleanu.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” distincții de vrednicie, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești.

Dintre cei care au primit Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” îl amintim pe protos. Siluan Bouleanu, starețul Mănăstirii Părhăuți, întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Diplome de vrednicie au fost acordate și reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, cei implicați primind distincția Ordinul „Mușatinii”, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”.

În cadrul evenimentului a fost conferit și Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul” domnului dr. Alexandru Prelipcean, asistent universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult și a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc și apărător al credinței, care și-a asumat ca misiune și ajutorarea culturală și spirituală a creștinilor ortodocși români din interiorul arcului carpatic”.

La final, părintele stareț, în semn de mulțumire pentru slujirea și arhiereasca binecuvântare, a dăruit ierarhilor câte o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae.

Înaltpeasfințitul Părinte Calinic a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea ca mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae să ajungă în dulcea Bucovină, evidențiind faptul că Arhiepiscopul Mirelor Lichiei a făcut parte din soborul slujitor prin prezența sfintelor sale moaște în mijlocul credincioșilor. Înaltpreasfinția Sa i-a invitat pe toți cei prezenți și la sărbătoarea care aduce aminte de aducerea în Cetatea Sucevei a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Evenimentele prilejuite de hramul Catedralei Arhiepiscopale vor debuta miercuri, 22 iunie 2022, cu procesiunea cu racla cu sfintele moaște în Municipiul Suceava. Seria de manifestări dedicate celui dintâi ocrotitor al Moldovei va culmina vineri, 24 iunie, cu Sfânta Liturghie arhierească la care vor lua parte mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre.

Sărbătoarea Mănăstirii Părhăuți, prilejuită de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”, face parte din seria de manifestări aniversare dedicate Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”. Amintim faptul că anul acesta se împlinesc și 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.

Mănăstirea Părhăuți

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți, considerată una dintre cele mai reprezentative ctitorii boiereşti din prima jumătate a secolului al XVI-lea, a fost ctitorită de Gavriil Trotuşan, mare vistiernic și logofăt al Țării Moldovei sub cinci domni, ca loc de închinare şi mai ales ca necropolă pentru familia sa.

Potrivit pisaniei, locașul a fost ridicat în vremea domniei lui Ștefăniță Vodă și a fost sfințit la 15 iunie 1522: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, robul lui Dumnezeu pan Gavriil Trotușan logofăt a zidit această biserică în numele Tuturor Sfinților care au strălucit în toată lumea, pentru mântuirea sa și a soției sale Ana, în zilele evlaviosului și de Hristos iubitorului Io Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 7030 luna iunie 15”.

Din punct de vedere arhitectural, planul, zidurile de piatră, dar și lipsa absidelor laterale și a turlelor definesc caracterul deosebit al bisericii. Pictura, realizată în jurul anului 1530, este asemănătoare celei care împodobește Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Din nefericire, fresca a fost puternic degradată din cauza faptului că pentru o perioadă îndelungată biserica a rămas fără acoperiș. Cu toate acestea, se păstrează numeroase reprezentări, între care în bolta pridvorului pot fi identificate scene din viața Sfântului Ierarh Nicolae. Un aspect deosebit este dat de faptul că în tabloul votiv ctitorul, Gavriil Trotușan, nu este reprezentat cu biserica în mână, ci în genunchi în fața Mântuitorului Iisus Hristos.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în cadrul Ședinței Permanenței Consiliului Eparhial Suceava din 26 ianuarie 2022, s-a aprobat înființarea Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” Părhăuți, comuna Todirești, ca mănăstire de călugări.
Mai nouă Mai veche