Polițiștii anunță controale pe drumurile din Suceava în căutarea șoferilor care au consumat substanțe interzise

IPJ Suceava anunță că în acest weekend polițiștii vor fi în teren și vor organiza acțiuni pentru identificarea șoferilor care conduc sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului. Vor fi dipuse măsuri ferme și în cursul zile de ieri fiind identificate situații în care șoferii au condus sub influența alcoolului sau situații în care sunt suspiciuni de consum al unor substanțe interzise. În urma probatoriilor administrate polițiștii au dispus reținerea față de doi șoferi pentru 24 de ore aceștia fiind introduși în arestul IPJ Suceava.


La 16.06.2022, în jurul orei 20:20, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe strada Unirii, municipiul Vatra Dornei, judeţul Suceava, în cadrul unei acţiuni proprii pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influenţa substanțelor psihoactive, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat din comuna Șaru Dornei, judeţul Suceava.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul testului generând recomandare pentru analize de laborator, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și de urină.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, potrivit art. 336 alin. 2, din Cod Penal iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.


Tot ieri, în jurul orelor 12:44, patrula din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a identificat pe DN2E Cornu Luncii un ansamblu auto este condus de un bărbat domiciliat în comuna Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, șofer care nu posedă permis de conducere valabil în România.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, acesta refuzând recoltarea de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii până la soluţionarea dosarului penal aflat în lucru la Postul de Poliţie Cornu Luncii, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” fapte prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din C. pen.
Șoferul a fost reținut de către lucrătorii de poliție pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 16.06.2022 ora 19:30.
În baza ordonanței de reținere, suspectul a fost condus și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.


Totodată, s-au continuat cercetările în cazul evenimentului rutier din data de 13.06.2022, în când un șofer a condus autoturismul pe D.J. 178, în interiorul localității Bălăceana, jud. Suceava și a acroșat un pieton, părăsind ulterior locul accidentului.
Conducătorul auto a fost identificat ulterior și au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior acestuia i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava.
Cercetările au fost continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 2, 3 din Codul Penal, ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, faptă prev. şi ped. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal și de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. şi ped. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal și în urma probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect, fiind, de asemenea, dispusă reținerea șoferului pentru o perioadă de 24 ore.
Acesta a fost condus la I.P.J. Suceava – Centrul de Reținere și Arest Preventiv unde a fost pusă în executare ordonanța.


Tot la data de 16.06.2022 ora 19.30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției mun. Suceava, în timp ce efectua serviciul pe str. Vasile Bumbac, a efectuat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism, acesta fiind testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Cod penal.


La data de 16.06.2022, în jurul orelor 19,40, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi despre faptul că pe D.C.27C, din localitatea Păltinoasa s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto este băut.
Ca urmare a sesizării, un echipaj s-a deplasat la locul indicat ocazie cu care au identificat un autoturism ce se afla în livada unui imobil, lângă vehicul fiind șoferul de 41 ani din localitatea Stulpicani, jud. Suceava, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că pe fondul consumului de alcool, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind apoi condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului unde a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie din sânge în prezenţa personalului medical.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.


Polițiștii atrag atenția asupra pericolelor generate de consumul de alcool și droguri la volan. Reflexele sunt mult încetinite, iar riscul unui accident rutier este sporit, astfel de comportamente iresponsabile punând în pericol viața tuturor participanților la trafic.

Indicii care pot sugera consumul de droguri:
• schimbarea bruscă a comportamentului;
• treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la agresiune la linişte şi chiar delăsare;
• pierderea apetitului alimentar;
• ochi injectaţi;
• pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
• stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice, oboseală excesivă fără o cauză aparentă;
• cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
• pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
• schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor “prieteni”.


Ce poţi face pentru a te feri de droguri?
• Să te informezi despre droguri: ce sunt, cum acţionează, care sunt consecinţele;
• Să te cunoşti mai bine şi să ai mai multă încredere în tine,
• Să înveţi cum să comunici mai bine cu cei din jur;
• Să ştii cui să te adresezi pentru ajutor;
• Să spui şi prietenilor ceea ce ştii despre cauzele, urmările şi prevenirea consumului de droguri
• Să îi îndrumi şi să îi sprijini în caz de nevoie;
• Să-ţi anunţi părinţii imediat ce ţi s-a propus să consumi droguri sau ai fost martor la un asemenea act. ADEVĂRUL DESPRE DOGURI
• Drogul nu te face mai liber!
• Drogul este înşelător şi produce foarte repede obişnuinţă!
• Drogul nu uşurează comunicarea!
• Drogul nu rezolvă problemele!
• Drogul nu exclude individul din activitatea familială şi profesională!


Repercusiuni ale consumului de droguri
• Sub influenţa drogurilor nu îţi poți aminti cu exactitate ce ai făcut, poţi produce accidente, poţi răni alte persoane sau pe tine!
• Drogurile provoacă o stare de bine superficială şi de scurtă durată, care nu-ţi rezolvă problemele!
• Toate drogurile modifică starea şi funcţionalitatea creierului, alterând funcţiile normale ale structurii cerebrale!
• Drogurile afectează voinţa şi autocontrolul!
• Drogurile te îndepărtează de familie, de şcoală, de colegi!
• Nevoile financiare ale unui consumator de droguri devin din ce în ce mai mari, pe care nu le poate rezolva decât intrând în circuitul delincvenţei și criminalităţii!
Mai nouă Mai veche