Un bărbat din Berchișești și-a pălmuit soția și acum este anchetat penal de polițiști pentru infracțiunea de violență în familie

Miercuri, 29 iunie 2022, la ora 13:37, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin 112 de către o femeie din Berchișești cu privire la faptul că sora acesteia a fost agresată de către soț.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat victima care a relatat că în jurul orei 13:20, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei discuții în contradictoriu cu soțul acesteia, a fost lovită de acesta cu palma peste față.

Femeia nu a solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței, întrucât nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale.

Femeii i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, ocazie cu care a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că nu există risc iminent pentru a fi emis un ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „Violență în familie”.
Mai nouă Mai veche