Un minor din Volovăț a plecat la plimbare cu duba părinților și s-a izbit într-un stâlp când a văzut un echipaj de poliție

Duminică, 12 iunie 2022, la ora 12.35, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, executând serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe un drum comunal din Volovăț, a observat că din sens opus se apropia o autoutilitară Volkswagen Transporter, iar la vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a virat ușor la dreapta și a intrat în coliziune cu un stâlp, distrugând oglinda dreapta a autovehiculului.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, astfel că s-a procedat la oprirea autoutilitarei în cauză, folosindu-se semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, șoferul conformându-se semnalelor de oprire.

La volan a fost identificat Darius B., de 17 ani, din Volovăț, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Adolescentul a declarat că autovehiculul aparține aparține tatălui său. Duminică dimineață, în jurul orelor 08.00, părinții băiatului au plecat de acasă cu un alt autoturism, iar autoutilitara a rămas la domiciliu, cheile fiind lăsate de aceștia pe un dulap din locuință. În jurul orei 12.00, fără permisiunea părinților, tânărul a luat cheile autoutilitarei și s-a urcat la volan, pornind la o plimbare pe drumul comunal din Volovăț.

În jurul orelor 12.35, a fost oprit de echipajul de poliție, iar cu ocazia verificărilor a recunoscut că nu posedă permis de conducere.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință“.
Mai nouă Mai veche