Bărbat găsit mort într-o fântână parțial prăbușită, la Câmpulung Moldovenesc

Duminică, 24 iulie 2022, la ora 11:30, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 de Eleonora C. cu privire la faptul că în aceeași zi, probabil de dimineață, Victor C., de 68 de ani, a căzut într-o fântână situată în zona Calea Bucovinei.

La momentul sosirii echipei operative, persoana în cauză a fost identificată căzut într-o fântână situată în livad proprietatea lui Vasile V., din apropierea locuinței sale, care era folosită de persoana vătămată pentru pășunatul animalelor.

Trupul a fost extras de către lucrătorii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, fără a prezenta semne vitale.

Din discuțiile purtate cu soția acestuia și membrii familiei, s-a stabilit faptul că în dimineața zilei de duminică, la ora 8:00, bărbatul a plecat de la domiciliu pentru a desfășura activități cu animalele în respectiva livadă, iar în jurul orei 11.00, femeia, întrucât l-a apelat în mod repetat pe telefonul mobil pe soț și acesta nu a răspuns, s-a deplasat în livadă unde a constatat că fântâna era prăbușită parțial, dându-și seama că s-a întâmplat ceva grav cu acesta.

Familia nu a ridicat suspiciuni privind cauza și împrejurările survenirii decesului, menționând că, după părerea lor, în mod accidental acesta a decedat și nu este victima vreunei fapte contra vieții și integrității corporale săvârșită de altcineva.

Corpul victimei a fost ridicat și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, fiind dispusă efectuarea unei necropsii.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Mai nouă Mai veche