Tânăr prins de radar cu 103 km/h cu o mașină cu numerele roșii expirate, pe strada Gheorghe Doja din Burdujeni

Sâmbătă, 9 iulie 2022, la ora 00.20, patrula de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, în timp ce efectua serviciul de supraveghere și control a traficului rutier cu autospeciala de poliție, pe strada Gheorghe Doja din cartierul Burdujeni a înregistrat cu aparatul radar un autoturism Volkswagen Golf cu număr de înmatriculare provizoriu care se deplasa cu viteza de 103 km/h (+53 km/h peste limita legală) din direcția Ițcani către Burdujeni.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului l-au oprit la intersecția cu strada Mircea Damaschin.

La volan a fost identificat Denis Ș., de 20 de ani, din municipiul Suceava,

Autorizația de circulație provizorie pentru autoturismul Volkswagen Golf cu numărul de circulație provizoriu era expirată, aceasta fiind valabila din data de 9 august 2021 până la data de 6 noimebrie 2021, fiind depășit și termenul celor 90 de zile de valabilitate de la finalizarea stării de alertă (8 iunie 2022).

Fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Mai nouă Mai veche