Buletin de presă, 13 august 2022 - IPJ Suceava

Bicicletă recuperată și suspect de furt identificat de polițiști în cadrul activităților de patrulare cu efective sporite în minivacanța de Sf. Maria

Pe perioada minivacanței de Sf. Maria, având în vedere evenimentele sociale, cultural – artistice și religioase organizate, Poliția Municipiului Suceava a suplimentat numărul patrulelor de poliție, acționându-se cu efective sporite pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

Astfel, la data de 13.08.2022, orele 01.30, polițiștii Secției Urbane Burdujeni, l-au depistat în cadrul activităților de patrulare pe un bărbat de 50 ani, din com. Grămești, pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, mergând pe lângă o bicicletă.
Fiind interceptat și legitimat de polițiști și ulterior întrebat cu privire la proveniența bicicletei, bărbatul a recunoscut faptul că a sustras-o în seara de 12.08.2022, orele 23.00, de lângă un bloc din de pe str. Mihai Viteazul din muicipiul Suceava.
A fost identificat proprietarul bicicletei, un bărbat de 62 ani, care a recunoscut bicicleta sustrasă, relatând faptul că din lipsă de spațiu a lăsat bicicleta în fața blocului în care locuiește, fără a o asigura. Partea vatămate nu știa de furtul bicicletei și a mulțumit polițiștilor pentru operativitate.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 12.08.2022, ora 12.08, o femeie de 71 ani, din mun. Rădăuți a oprit autoturismul pe partea dreaptă a DJ 178 F, iar ulterior s-a pus în mișcare intenționând să întoarcă autoturismul spre situație în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 55 ani, com. Frătăuții Vechi, din direcția Măneuți către Rădăuți.
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme și vătămarea ușoară a conducătoarei auto de 71 de ani care a fost transportată la Spitalul Rădăuți.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, apoi li s-au recoltat probe biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La data de 12.08.2022, în jurul orei 18.30, un bărbat de 72 ani, din mun. Roman, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 17B - comuna Dorna-Arini, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat la o diferență de nivel de aproximativ 3 metri.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a șoefrului și a unei minore de 9 ani, din mun. Iași, pasageră în autoturism pe bancheta din spate, care au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Atenție la consumul de alcool sau substanțe interzise la volan!

Echipajele de poliție sunt în permanență în teren pentru siguranța traficului și pentru identificarea șoferilor care pun în pericol siguranța rutieră consumand alcool sau substanțe intezise la volan.
În această minivacanță de Sf. Maria polițiștii rutieri acționează cu efective sporite fiind utilizate toate autospecialele cu aparate radar și taote aparatele etilotest, etilometru și drugtest.
Sunt organizate filtre și acțiuni punctaule tip blitz pentru identificarea șoferilor băuți. Dor în cursul nopții precedente au fost identificați 12 șoferi băuți la volan fiind întocmite dosare penale sau dispunându-se măsuri contravenționale și suspendarea permiselor fără drept de circualție în funcție de valoarea alcoolemiilor.



La 12.08.2022, orele 23:33, polițiștii Compartimentului Rutier al Poliției municipiului Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza loc. Fălticeni, strada Botoșani au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 34 ani, din mun. Fălticeni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.


La 13.08.2022, ora 01.00, polițiștii SPR 4 Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare, au oprit pentru control autoturismul care circula pe raza localității Frătăuții Noi, fiind condus de un bărbat de 54 ani, din localitate. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.


La 13.08.2022, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Siret au identificat pe strada Alexandru cel Bun, un autoturism ce se afla pe partea carosabila, lângă acesta fiind un bărbat de 34 ani, din com. Șerbăuți, care a declarat verbal că autoturismul este în proprietatea sa. Întrucât acesta prezenta halena alcoolica și avea un comportament specific persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice, i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. În aceste condiții, cel în cauză a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


La 13.08.2022, în jurul orei 02:17, având în vedere planul de acțiune pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului pe linia, lucrătorii de poliție aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, respectiv pe strada Ștefan cel Mare, din orașul Vicovu de Sus, au observat un autoturism ce se deplasa pe sensul de mers Vicovu de Jos-Putna, autoturism ce se deplasa cu o viteză mărită, motiv pentru care s-a procedat la oprirea și scoaterea în condiții de siguranță din circulație.
S-a constatat faptul că autoturismul era condus de un bărbat de 31 ani, din oraș Vicovu de Sus.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/L în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, secția UPU, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiind prelevate două mostre biologice de sânge.
Totodată, conducătorul auto a fost depistat și înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 95 km/h în localitate, fiind sancționat contravențional conform procesului verbal de constatare a contravenției scu amendă în valoare de 1.305 lei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului”.


Reamintim faptul că alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a judeca distantele corect, precum si nivelul de risc), vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. De asemenea, alcoolul scade presiunea arterială și reduce capacitatea de a fi conștient și afectează respirația, creând senzația de anestezie generală.

Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o alcoolemie în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și permisul suspendat pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această alcoolemie vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceleași pedepse se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.

Siguranța rutieră este o prioritate a polițiștilor suceveni. Obiectivul nostru este SIGURANȚA RUTIERĂ – iar pentru atingerea acestui deziderat vom continua să acționăm cu profesionalism, să desfășurăm activități preventive dar să aplicăm, totodată, cu fermitate legea.
Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Mai nouă Mai veche