Câinele polițist Rico a mirosit țigările ascunse într-o mașină, în Vama Siret

Polițiștii de frontieră suceveni împreună cu inspectorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret și cu ajutorul câinelui polițist, Rico, au descoperit 415 pachete de țigări fără timbru fiscal, în valoare de 622 lei, ascunse în bagajele personale ale unei femei.

În seara zilei de duminică, 14 august 2022, la ora 18.45, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, pe sensul de intrare în România, o persoană de sex feminin, în vârstă de 45 de ani, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, conducând un autoturism, înmatriculat în Ucraina.

Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control a luat măsura efectuării unui control amănunțit asupra autovehiculului și bagajelor, folosind și câinele polițist Rico.

Astfel, în bagajele personale ale femeii a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 415 pachete cu ţigări, fără timbru fiscal, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.

Țigaretele, în valoare de 622 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Mai nouă Mai veche