FOTO Două persoane rănite într-un accident rutier, la Vama. Șoferul a rămas încarcerat

Două persoane au fost rănite, miercuri, 10 august 2022, într-un accident rutier produs pe DN17, în comuna Vama din județul Suceava.

Cele două persoane se aflau într-un autoturism BMW care, în circumstanțe care urmează să fie stabilite, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit în malul de pământ de pe marginea drumului.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung cu modulul SMURD format din autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Conducătorul autovehiculului fiind încarcerat și a fost extras de pompierii militari.

Cele două persoane au suferit leziuni și au fost transportate la spital pentru îngrjiri medicale și investigații supliemntare.
Mai nouă Mai veche