Business-ul cu avioane ultraușoare înflorește. Jumătate dintre avioanele din România au fost înmatriculate din 2019 până acum. Și numărul celor care vor licențe de pilot s-a dublat în ultimii 3 ani

Accidentele recente, trei în ultimele două săptămâni, în care au fost implicate avioane ultraușoare au adus în discuție interesul tot mai mare al românilor pentru aceste aparate de zbor, precum și pentru cursurile de pilotaj.

Primul accident a avut loc pe 27 august, în localitatea Letca Nouă, județul Giurgiu, unde s-a prăbușit un avion de mici dimensiuni, cu două persoane la bord: instructorul și o tânără de 28 de ani. În urma accidentului, ambele persoane au murit.

Fata din avion primise zborul cadou de la iubitul ei.

A doua zi, duminică 28 august, un avion ușor s-a prăbușit în lacul Colibița, în județul Bistrița-Năsăud. Pasagerul în vârstă de 45 de ani a scăpat cu viață, în timp ce pilotul, în vârstă de 65 de ani, nu a supraviețuit. El avea licență de zbor din 2016.

Cel mai recent accident a avut loc duminică, 11 septembrie, în județul Suceava, unde s-a prăbușit un avion de mici dimensiuni cu doi bărbați la bord. Ambii au murit. Unul era pilotul Marcel Iliese, locotenent comandor în rezervă și instructor de zbor.

Cea de a doua victimă a fost Bogdan Adomniței, fratele fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței. Acesta își achiziționase recent un avion și urma cursuri de pilotaj.

Bogdan Adomniței, în vârstă de 41 de ani, s-ar fi aflat la manșa aeronavei Aerosport WT9 Dynamic pe care o cumpărase luna trecută și care era înmatriculată în Letonia.

Este, însă, în creștere de la un an la altul numărul avioanelor ultraușoare înregistrate în România, după cum arată datele furnizate de Aeroclubul României la solicitarea Economedia.ro.

Astfel, în România sunt înregistrate în total 347 de astfel de aeronave, dintre care 173 au fost înregistrate în perioada 2019-2022. Ceea ce arată că aproape jumătate dintre avioanele de mici dimensiuni au fost înmatriculate în România în ultimii 4 ani.

Tot în această perioadă poate fi observată și o creștere semnificativă a cursanților dornici să obțină licența de pilot.

Doar la Aeroclubul României numărul cursanților admiși la modulul practic (de zbor) al cursurilor în vederea obținerii licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate clasa avion a evoluat după cum urmează:
  • 2019: 203 cursanți
  • 2020: 190 cursanți
  • 2021: 234 cursanți
  • 2022: 372 cursanți

În total, în România sunt 1203 de piloți de aeronave ultraușoare. Dar 324 dintre aceștia, adică aproximativ un sfert, au obținut licența în perioada 2019-2022.

La Aeroclubul României costul cursului în vederea obținerii licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate clasa avion este de 4720 euro.

Să mai notăm că s-au înmulțit și locurile în care au fost ținute cursurile de Aeroclubul României. Erau 7 în 2019, 8 în 2020 și 2021, iar în acest an numărul a urcat la 10.

În ceea ce privește numărul persoanelor care au murit între 2019 și 2022 în urma unor accidente cu avioane de mici dimensiuni, datele Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile arată că în anul 2019 nu a fost înregistrat niciun accident mortal.

În 2020, a fost un accident în apropierea Aerodromului Șiria din județul Arad, în urma căruia și-au pierdut viața două persoane.

În 2021, ca și în 2019, nu a fost niciun accident mortal.

Anul acesta, însă, au fost deja 6 persoane decedate în accidentele în care au fost implicate avioanele de mici dimensiuni. Pe lângă cele trei accidente recente, an alt accident mortal a avut loc în luna martie, în județul Prahova. Un avion de acrobație s-a prăbușit, iar pilotul a murit, scrie economica.ro.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.