Incendiu într-un apartament din Dolhasca

Duminică, 9 octombrie 2022, la ora 14:40, Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la apartamentul lui Viorel C. 

În urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul, în timp ce se afla în apartamentul său, a simțit miros de fum venind dinspre bucătărie, moment în care s-a deplasat către sursa de fum văzând că aragazul a luat foc, încercând să-l stingă, dar fără efect.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, care au procedat la evacuarea locatarilor și stingerea incendiului, constatând că sursa incendiului ar fi fost un scurt circuit la frigiderul aflat în bucătărie, ca mai apoi să se extindă către aragaz și butelia acestuia.

Incendiul a fost lichidat în urma intervenției pompierilor.

Alte bunuri sau valori nu au fost distruse, iar valoarea pagubelor nu a putut fi estimată de către persoana în cauză. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, pagubele fiind doar de ordin material.
Mai nouă Mai veche