Reținut în arest după o tamponare pe strada Ion Creangă din Fălticeni

Sâmbătă, 8 octombrie 2022, la ora 11:30, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Ion Creangă a avut loc o tamponare. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în jurul orei 10:30 Vasile Norocea, de 43 de ani, din Fălticeni, a condus autoturismul Ford pe strada Anton Holban din localitate și a pătruns pe strada Ion Creangă fără a respecta semnificația indicatorului STOP, moment în care a fost acroșat în partea din spate de autoturismul Mercedes Benz condus de către Robert L., din Fălticeni, care circula pe strada Ion Creangă, către Rădășeni.

Întrucât șoferul autoturismului Ford emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest la ora 11:44, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost apoi condus la Spitalul municipal Fălticeni unde i s-au recoltat biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

După analizarea probelor biologice, s-a constatat că suspectul avea o alcoolemie de 2,96 g/l alcool pur în sânge.

Față de suspect s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche