Accident de muncă la Filatura din Gura Humorului. Un bărbat și-a zdrobit mâna într-un cilindru destrămător

Luni,28 noiembrie 2022, la ora 09:24, Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 despre faptul că un angajat Novafil în timp ce era de serviciu şi-a prins mâna într-un utilaj şi a suferit leziuni.

În urma cercetărilor s-a constatat că un angajat al unității, în jurul orei 09:15, în timp ce era de serviciu în secţia Color-Bataj a încercat să remedieze o înfăşurare la unul dintre utilaje, sens în care a oprit maşina din funcţiune. Bărbatul nu a ţinut cont de faptul că cilindrul destrămător se mai roteşte un timp, din inerţie, astfel că în momentul în care introdus mâna dreaptă prin geamul de vizitare, aceasta i-a fost prinsă şi zdrobită de cilindru.

La faţa locului s-a prezentat un echipaj al ambulanţei, care a acordat primele îngrijiri medicale, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Administratorii societăţii au sesizat ITM Suceava despre cele întâmplate.

A fost întocmit dosar penal pentru săvărşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Mai nouă Mai veche