Aplicație web dezvoltată de Muzeul de Istorie Suceava pentru prezentarea patrimoniului arheologic

Muzeul Național al Bucovinei prezintă publicului larg produsele culturale - proiecția grafică „Arheologia animată” și aplicația web „Pășește cu noi în trecut” - create în cadrul proiectului cultural Pășește cu noi în trecut, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Produsele culturale sunt dezvoltate și implementate în cadrul Muzeului de Istorie și permit interpretarea și accesibilizarea patrimoniului cultural deținut, atât în sălile sale de expunere cât și în mediul online, „la un click distanță”.

Beneficiarii proiectului sunt: copii și tineri cu vârste între 6 și 14 ani, vizitatori interesați și pasionați de istorie, vizitatori ai Muzeului de Istorie și utilizatorii online ai paginii de web www.muzeulbucovinei.ro.

În cadrul proiectului a fost creată „Arheologia animată” - o animație grafică stilizată, proiectată pe suprafaţa profilului arheologic din Sala 1 „Preistorie", din expoziţia permanentă – care facilitează înțelegerea noțiunii de „stratificare arheologică” și reprezentarea ei, drept o succesiune a locuirii umane în același loc, pe o perioadă mai lungă de timp.

Patrimoniul arheologic al muzeului sucevean s-a deschis spre lumea virtuală prin intermediul aplicației web Pășește cu noi în trecut, care poate fi accesată atât fizic, pe un display touch amplasat în Sala 1 „Preistoric", cât și online, de pe orice dispozitiv mobil și desktop, pe platforma web www.muzeulbucovinei.ro, secțiunea Educație Muzeală, Aplicația Pășește cu noi în trecut.
Mai nouă Mai veche