Buletin de presă, 10 noiembrie 2022 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 09.11.2022, în jurul orei 08.36 în timp ce se deplasa cu atelajul hipo pe raza comunei Rădășeni, un bărbat din comuna Mălini a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un stâlp.
Din impact a rezultat rănirea căruțașului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza stării de sănătate, bărbatul din comuna Mălini nu a putut fi testat de polițiști cu aparatul etilotest, dar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


În ziua de 09.11.2022, în jurul orelor 14.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității Frasin, un bărbat de 27 de ani a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 67 de ani din comuna Șcheia, care a fost proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 26 de ani.
De asemenea, după impact, bărbatul de 27 de ani a virat stânga, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 35 de ani din comuna Vama.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto de 35 de ani, a conducătorului auto de 67 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 27 de ani, care au fost transportați cu ambulanțele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.