FOTO Opt persoane rănite într-un microbuz izbit într-un gard, la Iaslovăț

Opt persoane au fost rănite într-un accident rutier produs joi, 10 noiembrie 2022, în jurul orei 10:30, în localitatea Iaslovăț din județul Suceava.

Un microbuz ieșit în afara părții carosabile și s-a izbit într-un gard.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. La fața locului s-a deplasat și o autospecială de stingere de la SVSU Iaslovăț.

Opt persoane au fost evaluate de către echipajele medicale și paramedicale. Toate persoanele sunt conștiente și cooperante.

În urma evenimentului, cele opt persoane au fost transportate la spital.
Mai nouă Mai veche