Fugar fără permis urmărit și blocat în trafic pe un drum comunal din Pătrăuți

La 3 noiembrie 2022, ora 10:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești și din cadrul Biroului Rutier Suceava în timp ce desfășurau activităţi specifice pe DJ 208V, de pe raza satului Pătrăuți, au efectuat semnalele regulamentare de oprire acustice și luminoase unui autoturism Audi de culoare negru.

Conducătorul auto nu a oprit, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe DN2-E85 Pătrăuți și pe DJ 208V Pătrăuți, pe direcția de deplasare spre centrul comunei, până la intersecția cu un drum comunal neclasificat, moment în care a fost depășit și blocat pe drumul comuna neclasificat.

La volan a fost identificat Fănel D., în vârstă de 42 de ani, din Pătrăuți.

Conducătorul auto a prezentat polița RCA, cartea de identiate și certificatul de înmatriculare al autoturismului, declarând verbal faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche