Loganul ciuruit de gloanțe a fost reținut ca probă și introdus în parcul de mașini confiscate al IPJ Suceava

Polițiștii suceveni au dispus indisponibilizarea autoturismului Dacia Logan asupra căruia au fost trase focuri de armă după ce șoferul aflat în stare de ebrietate a refuzat să opreasă la semnal și a fost urmărit și blocat pe străzile din municipiul Suceava. Autoturismul a fost introdus în parcul de mașini confiscate al IPJ Suceava.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 26 noiembrie 2022, la ora 05.15. Având o alcoolemie de 2,00 g/litru alcool pur în sânge, conform buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, Bogdan Ioan Bodor a condus autoturismul marca Dacia Logan pe drumurile publice din Șcheia și municipiul Suceava, nu a oprit la semnalele efectuate de către lucrătorii de poliție, iar în timp ce se afla în intersecția bulevardului Calea Obcinelor cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 a intrat în coliziune, cu intenție, provocând distrugeri la nivelul ușii culisante a autospecialei utilizată de Serviciul Acțiuni Speciale.

Cu ocazia urmării în trafic a conducătorului auto, lucrătorii de poliție care se aflau în urmărirea acestuia au efectuat un număr de 23 de focuri asupra pneurilor autoturismului Dacia Logan, fără ca bărbatul să fi suferit vreo vătămare sau leziune fizică.

Totodată, după ce s-a procedat la oprirea și imobilizarea șoferului fugar, s-a efectuat cercetarea locului faptei, ocazie cu care au fost identificate cele 23 de cartușe, ce au fost fotografiate și ridicate, precum și alte mijloace materiale de probă.

Ulterior, în cauză s-a dispus indisponibilizarea autoturismului marca Dacia Logan, care a fost ridicat și introdus în parcul cu auto confiscate aparținând IPJ Suceava din localitatea Stroiești.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspect pentru săvârşirea unei infracțiuni de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe” și a unei infracțiuni de „distrugere”.Suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.