Accidentul cu șapte răniți din pădurea Ilișești a fost provocat de un șofer care avea „preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenţia”

La 27 decembrie 2022, la ora 12.55, Constantin S., de 33 de ani, din comuna Cacica, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa, având direcţia de deplasare dinspre Suceava către Gura Humorului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă la stânga şi a unor preocupări în timpul condusului de natură a-i distrage în mod periculos atenţia, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen Passat, condus regulamentar din sens opus, pe banda 2, de către Gică A., de 35 de ani, din comuna Răchiţi, județul Botoşani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șapte persoane: 
  • conducătorul autoturismului Vokswagen Golf, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării de îngrijiri medicale i s-a stabilit diagnosticul „traumatism prin accident rutier, observaţie fractură femur stâng”.
  • tânără de 22 ani, pasager pe bancheta mijloc spate a autoturismului VW Golf, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, traumatism gambă dreapta”. Nu a rămas internată;
  • fetiță în vârstă de 3 ani, pasager pe bancheta dreapta spate a autoturismului VW Golf, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism ușor prin accident rutier.”. Nu a rămas internată;
  • fetiță în vârstă de 11 luni, pasager pe bancheta stânga spate (transportată în scaun pentru copii omologat, însă fără a fi fixată cu dispozitive de siguranţă) a autoturismului VW Golf, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism prin accident rutier”. Nu a rămas internată;
  • conducătorul autoturismului VW Passat, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism toraco-abdominal şi traumatism lombar”. Nu a rămas internat;
  • fată în vârstă de 14 ani, pasager pe bancheta stânga spate a autoturismului VW Passat, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „contuzie bazin şi contuzie lombară”. Nu a rămas internată;
  • băiat în vârstă de 11 ani, pasager pe bancheta dreapta spate a autoturismului VW Passat, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul „contuzionat ușor prin accident rutier”. Nu a rămas internat.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovăţia aparţine conducătorului auto Volkswagen Golf care a circulat pe contrasens, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă şi a unor preocupări în timpul condusului de natură a-i distrage în mod periculos atenţia.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Mai nouă Mai veche