Bucureștean depistat beat la volan, la Ostra

Duminică, 11 decembrie 2022, la ora 01:10, lucrătorii Poliției orașului Frasin în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Ostra, județul Suceava, au oprit pentru control autoturismul Opel Astra care deplasa pe DJ 177A în direcția Stulpicani - Ostra.

La volan a fost identificat Ion A., de 38 de ani, domiciliat în municipiul București.

S-a constatat faptul că șoferul emana halenă alcoolică, fapt pentru care cu acordul acestuia a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru care a fost condus la Secția de Urgență a Spitalului Gura Humorului, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiind verificat în bazele de date ale poliției s-a stabilit că numitul Apreutesei Ion, figurează cu deptul de conducere anulat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche