Femeie lovită de o mașină pe trecerea de pietoni, pe Calea Burdujeni din municipiul Suceava

Miercuri, 7 decembrie 2022, la ora 09:35, Daniel B., de 24 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismulul Skoda Octavia pe strada Calea Burdujeni din Suceava, spre localitatea Plopeni, nu a respectat obligația de a acorda prioritate de trecere și a surprins-o și accidentat-o pe localnică în vârstă de 62 de ani care traversa strada pe trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Păcii, marcată și semnalizată corespunzător.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni traumatice. Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava pt acordarea asistenței medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral ușor, contuzie umăr stâng”

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l. De asemenea, acestuia i-au fost recoltate şi mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche