Femeie reținută în arest și două mașini confiscate după percheziții la Suceava, Siret și Dornești într-un dosar de contrabandă cu țigări

Marți, 20 decembrie 2022, lucrătorii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigarete de provenienţă extracomunitară, ocazie cu care au fost efectuate un număr de șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului Suceava, orașului Siret și comunei Dornești din județul Suceava.

Cu această ocazie a fost identificată și ridicată cantitatea totală de 55.460 bucăți țigarete, diferite mărci, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 41.595 lei, împreună cu alte bunuri de interes pentru cauză (telefoane mobile, dispozitiv DVR, chei acces, etc.). De asemenea, în cadrul activităților procedurale au fost indisponibilizate un autoturism Audi Q7 și o autoutilitară Mercedes Sprinter, în valoare totală de aproximativ 73.800 lei.

În urma activităților de urmărire penală întreprinse, Anghelina Pintilie a fost condusă la sediul IPJ Suceava în vederea audierii în calitate de suspect și luării măsurilor legale, sens în care la data de 21 decembri 2022, orele 02:50, față de aceasta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdusă în arest după parcurgerea formalităților de evaluare medicală.

În cursul zilei de 21 decembrie suspecta urma să fie prezentată unității de parchet în vederea dispunerii măsurilor procedurale ce se impun.

A fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, în formă agravantă.
Mai nouă Mai veche