Incendiu la un gater din Bilca

La 12 decembrie 2022, la ora 07:43, lucrătorii de poliție din cadrul Sectiei de Poliție Galanesti au fost sesizați prin intermediul 112 cu privire la faptul că este un foc la o fabrică de cherestea din comuna Bilca.

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că ardea generalizat magazia construită din lemn, cu acopriș din lemn și învelitoare din azbociment pe o suprafață de aproximativ 150 mp cu pericol de propagare la halele aflate în apropiere, la SC Teora SRL Bilca. Societatea are ca activiteate prelucrarea primară a materialeului lemnos.

La fața locului au intervenit un număr de șase autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor, dintre care trei autospeciale din cadrul Detașamentului de pompieri Militari Vicovu de Sus și Siret, o autospecială a serviciilor de pompieri civili Bilca, o autospecială a serviciilor de pompieri civili Frătăuții Noi și o autospecială a serviciilor de pompieri civili Gălănești, care au localizat și stins incendiul.

Cauza incendiului stabilită în urma cercetării locului faptei de către specialiștii din cadrul I.S.U. Suceava, a fost efectul termic al curentului eletric la un conductor electrc din cauza unor contacte electrice improvizate.

În urma incendiului, au fost distruse prin ardere magazia construită din lemn cu acoperiș din lemn și învelitoare din azbociment pe aproximativ 150 mp, două mașini pentru ascuțit, un compresor, un aparat de sudură și alte scule folosite la fluxul tehnologic, a căror valoare urmează a fi stabilită.

Au fost salvate halele de debitare. În urma incendiului nu au rezultat victime omenești.

A fostîntocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”.
Mai nouă Mai veche