Suceava, în topul județelor preferate de refugiații ucraineni

Constanţa este judeţul care a decontat cei mai mulţi bani pentru refugiaţii din Ucraina, după Bucureşti-Ilfov, conform informaţiilor transmise de IGSU referitoare la sumele decontate. Din cele 70 de primării din judeţul Constanţa, 32 au în evidenţă persoane fizice care au depus cereri pentru decontarea cheltuielilor legate de hrănirea şi cazarea de urgenţă. Astfel, Constanţa a decontat până la 31 octombrie, prin 500 de facturi, 13 milioane de euro, din care 9,9 milioane au ajuns la persoane fizice şi 3,1 milioane la persoane juridice.

Maramureş, Braşov, Suceava, Cluj, Sibiu şi Iaşi sunt, în această ordine, următoarele judeţe după Constanţa, din prisma sumelor de bani decontate pentru cazarea şi hrana refugiaţilor ucraineni, cu peste 2 milioane de euro fiecare. Conform unei analize, judeţul Braşov a decontat 25.438.008 lei până la data de 31 octombrie pentru cheltuielile cu cazarea şi hrana refugiaţilor şi se află pe locul IV la nivel naţional în acest top.

La polul opus se află preponderent judeţele din sudul ţării, cum ar fi Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Teleorman, Ialomiţa, Buzău, Olt, Giurgiu, dar şi Harghita şi Covasna, fiecare decontând sub 200.000 de euro de la începutul războiului.

Decontările se fac prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene. Nu există un buget prestabilit, iar cheltuielile sunt decontate în funcţie de solicitările primite din partea operatorilor economici/ persoanelor juridice care au pus la dispoziţie spaţii de cazare aprobate prin hotărârile comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Mai nouă Mai veche