O șoferiță neatentă s-a izbit cu mașina într-un stâlp și s-a oprit în șanț, la Luncușoara. O pasageră a fost rănită

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, în jurul orei 14:15, Mihaela J., de 39 de ani, din Udești, județul Suceava, în timp ce se deplasa cu autoturismul Volkswagen Polo pe DJ 208 A, din direcția Bosanci către Udești, la intrarea în localitatea Luncușoara a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat într-un stalp din beton aflat pe marginea drumului, după care s-a oprit în șanțul colector aflat pe marginea drumului, în același sens de deplasare. Aceasta se afla în autoturism cu numita Luiza B., de 39 de ani, care în urma impactului a suferit leziuni traumatice și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, de către un conducător auto care se afla întâmplător la fața locului. Aceasta a fost diagnosticată cu „traimatism cranio-cerebral cu traumatism cranio-facial, contuzie nazală”.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în vederea recoltării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche