VIDEO Șofer încarcerat în cabina inundată cu apă după ce s-a răsturnat cu camionul într-un pârâu de la poalele Mestecănișului. A fost extras printr-o intervenție contracronometru

Un accident rutier s-a produs luni, 30 ianuarie 2023, în jurul orei 08:00, pe DN 17, în localitatea Valea Putnei, comuna Pojorâta, județul Suceava. Un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar șoferul a ramas încarcerat în cabina autovehiculului. 

Au intervenit pompierii militari cu doua autospeciale pentru descarcerare, cu sprijinul a doua ambulanțe SAJ.

Conducătorul auto a fost extras din capul tractor al autovehiculului. Victima, conștientă și cooperantă, a fost predată echipajelor SAJ, care îi acorda primul ajutor medical.

Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse intre fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfasurat contracronometru.

Autotrenul s-a rasturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic.

Datorită intervenției susținute a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului.

Mai nouă Mai veche