Accident la Vornicenii Mici. Tânăr șofer rănit după ce a virat stânga fără să se asigure și a fost lovit de un TAXI

La 14 februarie 2023, în jurul orei 17:10, Cosmin T., de 28 de ani, din localitatea Moara, județul Suceava, în timp ce se deplasa pe DJ 209C, dinspre Vornicenii Mici spre Frumoasa, la volanul autoturismului Volkswagen Passat, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga pentru a intra pe podețul unui imobil, moment în care a fost acroșat în partea lateral-stânga de către autoturismul taxi Dacia condus de Cristian L., de 50 de ani, din municipiul Suceava.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară tânărului care a fost preluat de un echipaj al ambulanței şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticat cu „traumatism genunchi stâng post accident rutier”.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestora fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche