Mușcată și lovită de soț, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Polițiștii suceveni i-au întocmit dosar penal și au emis ordin provizoriu de protecție

Marți, 14 februarie 2023, la ora 04.33, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că o femeie a fost agresată de către soțul ei.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care a constatat că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani care locuiește împreună cu soțul și cei trei copii minori, în municipiul Suceava. Este cunoscut la nivelul Poliției Municipiului Suceava faptul că între cei doi există o stare conflictuală generată de consumul de alcool în exces a bărbatului. 

La data apelului, în jurul orei 04.20, bărbatul fiind sub influența băuturilor alcoolice i-a adresat injurii și a amenințat-o cu acte de violență pe soția sa. De asemenea, a mușcat-o pe aceasta de două ori, cu scopul de a-i provoca suferințe fizice, în zona brațului drept și a parții superioare a pieptului.

Femeia a formulat plângere și solicită efectuarea de cercetări împotriva soțului ei sub aspectul savârșirii infracțiunilor de „violența în familie” și „amenințare” și de asemenea solicită emiterea unui ordin de protecție provizoriu, declarând că vrea să plece la locuința părinților săi situată în comuna Udești.

Față de bărbat s-a emis ordin de protecție provizoriu prin care se dispune să păstreze o distanță de minim 100 de metri de soția sa precum și de locuința parinților acesteea.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „violență în familie” și „amenințare”.
Mai nouă Mai veche