Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni de mașina condusă de o femeie neatentă, la Câmpulung Moldovenesc

Miercuri, 15 februarie 2023, la ora 15:17, Elena S., de 66 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc a condus autoturismul Renault Clio, iar în timp ce a pătruns de pe Calea Bucovinei pe strada Griviței din localitate a surprins și accidentat pe pietonul Nicolae P., de 55 de ani, din aceeași localitate, care se afla pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, situată la intersecția dintre cele două străzi, fiind angajat în traversarea regulamentară.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, fiind diagnosticat cu „contuzionat usor prin accident rutier”.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilometru, fiind condusă la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenes unde i-a fost prelevată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche