Conferință internațională pe tema sustenabilității, la USV

Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Facultăților de Economie din România și Institutul de Studii Financiare, organizează, în perioada 4 – 5 mai 2023, cea de-a XIX-a ediție a conferinței științifice „Challenges and Opportunities for a Sustainable Development”.

Comunitatea academică suceveană va primi vizita unor personalități notorii din domeniul științific, printre care: Gabriela Țigu (Academia de Studii Economice – București, România), Luigia Petti (Universitatea „G. d'Annunzio" Chieti – Pescara, Italia), Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Thel Augusto Monteiro (Pontifical Catholic University of Campinas, Brazilia) și, în format online, Salif Kone (The African School of Economics – Abidjan, Coasta de Fildeș).

La eveniment vor participa specialiști şi experți recunoscuți la nivel național, alături de reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară şi ai Institutului de Studii Financiare: Daniel Apostol, manager Comunicare - Autoritatea de Supraveghere Financiară, România, Marian Siminică, director executiv - Institutul de Studii Financiare, România, Cătălin Câmpeanu, asistent manager - Institutul de Studii Financiare, România, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Liliana Aghiorghicesei, vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Luminița Chihai, vicepreședinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, România.

Joi, 4 mai, va fi organizat panelul de dezbateri intitulat „Rolul educației financiare în asigurarea sustenabilității”, care îşi propune să surprindă impactul noilor modificări legislative europene asupra piețelor financiare din România, indiferent că este vorba despre reziliență financiară, de preocupări în raportările nefinanciare sau de standarde uniforme de raportare contabilă. În acest context, liderii de opinie sunt invitați să dezbată şi să propună acțiuni care să răspundă riscurilor și oportunităților pe care evenimentele recente le prezintă pentru rezistența pe termen lung și succesul în afaceri al companiilor. Evenimentul va beneficia de prezența reglementatorilor din domeniul financiar, a asociațiilor profesionale, a cadrelor didactice, precum și a cercetătorilor din domeniul economic. Temele dezbătute vor include, printre altele: sustenabilitate şi educație financiară, integrarea educației financiare în familie și beneficiile cercetării științifice.

La această manifestare vor participa și numeroase cadre didactice din țară şi din străinătate, reprezentând țări de pe 4 continente - Albania, Regatul Unit, Brazilia, Bulgaria, Canada, Coasta de Fildeș, Franța, Georgia, Germania, Italia, Kazahstan, Maroc, Republica Moldova, Spania, Ucraina și Turcia, studenți și doctoranzi, atât din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri (USV), cât și din alte centre universitare din țară, membre ale Asociației Facultăților de Economie din România (AFER). Programul celei de-a doua zile a conferinței va include și o serie de vizite tematice în județul Suceava.
Mai nouă Mai veche