Cameră specială pentru audierea minorilor care au fost victime sau martori ale abuzurilor sau exploatării sexuale, inaugurată de DGASPC Suceava

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a anunțat că a deschis Camera de audieri minori de la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență.

„Propunerea de înființare a unei camere de audieri pentru minori a venit într-un moment în care la nivelul județului Suceava nu exista încă o astfel de cameră iar practica pe care o avem de-a lungul anilor, în terapia cu minorii care au fost victime sau martori ai abuzului sexual, ne-a demonstrat necesitatea acesteia.
Propunerea a venit la finalul anului 2022, din partea Asociației Institutul BUCOVINA Suceava care, în parteneriat cu CADO București, ne-au oferit posibilitatea de a fi parteneri în cadrul proiectului REACT printr-un program Grant finanțat de Islanda și Norvegia.
DGASPC Suceava a pus la dispoziție spatiul necesar pentru amenajarea camerei de audieri pentru minori, în locația Centrului de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava, de pe str. Dragoș Vodă Nr.10, finanțarea proiectului fiind acoperită în totalitate din cadrul acestui program.
Camera de audiere a copilului a fost creată în condiţii special amenajate, pentru a oferi un mediu prietenos și a preveni o nouă tramă asupra copilului care a fost victimă sau martor al abuzului sau exploatării sexuale.
Mulțumiri tuturor celor implicați și considerăm că este un pas mic dar deosebit de important în respectarea intimității oricărui copil care deja a suferit o traumă care îi va afecta parcursul vieții!”, a transmis DGASPC Suceava.
Mai nouă Mai veche