VIDEO Drum blocat între Fălticeni și Spătărești după ce o autocisternă înmatriculată în Ucraina a derapat în șanț

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe drumul E85 / DN2, în județul Suceava, la ieșire din localitatea Fălticeni spre Spătărești, o autocisternă înmatriculată în Ucraina, fără încărcătură, a derapat și a pătruns în șanț, o parte fiind imobilizată pe suprafața de rulare.

Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri pentru aproximativ 45-60 de minute.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

În eveniment a fost implicat doar conducătorul autovehiculului care nu are nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii militari au asigurat măsurile PSI la fața locului.

Mai nouă Mai veche