Foresta Suceava - Știința Miroslava, sâmbătă, pe Stadionul Areni

Foresta Suceava
Foresta Suceava întâlnește echipa Știința Miroslava, sâmbătă, de la ora 17:00, pe Stadionul Areni din municipiul Suceava, în etapa a VI-a a campionatului Seriei I a Ligii a III-a la fotbal, ediția 2023-2024.

Partida va fi arbitrată de brigada formată din Andrei Baciu, Valentin Popovici și Nicoleta Grigoriu, toți din Botoșani. 

Delegat de joc a fost desemnat Mahail Gabriel Tănasă, din Botoșani, iar observator pentru arbitri este Nicolae Botezatu din Piatra Neamț. 

În etapa precedentă, Foresta Suceava s-a întors cu un punct din deplasarea la Bucovina Rădăuți, scor 1-1, iar Știința Miroslava a câștigat, tot în deplasare, cu Șomuz Fălticeni, cu 4-0. 

În clasamentul dinaintea etapei, Foresta Suceava ocupă primul loc, cu 13 puncte, iar Știința Mirosalva se află pe poziția a patra, cu nouă puncte. 

Clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, ediția 2023-2024, după etapa a cincea:
Mai nouă Mai veche