„Strategii de reinserție socială în cazul persoanelor care au comis infracțiuni”, simpozion la IPJ Suceava

Vineri, 29 septembrie a avut loc în municipiul Suceava, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, un grup de lucru privind strategiile de reinserție socială în cazul persoanelor care au comis infracțiuni, coordonat de către Serviciul de Probațiune Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Suceava.

Evenimentul a vizat totodată și marcarea datei de 03.09.2023, dată la care Probațiunea a sărbătorit 22 de ani de activitate ca sistem execuțional penal, continuând să fie unul dintre pilonii importanți ai sistemului de justiție penală și singura alternativă la sancțiunile privative de libertate.

La acest grup de lucru au participat reprezentanții instituțiilor publice și ONG-urile cu care Serviciul de Probațiune Suceava colaborează în vederea înfăptuirii actului de justiție, a menținerii siguranței în comunitate și a prevenirii reiterării comportamentelor infracționale de către persoanele condamnate. Dintre instituțiile participante, prin reprezentanții lor, amintim: IPJ Suceava și structurile din subordine; Penitenciarul Botoșani; Serviciul de Probațiune Botoșani; Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava; Baroul Suceava; Avocatul Poporului Suceava; Primăria orașului Siret; Primăria municipiului Suceava; DGASPC Suceava; DSP Suceava, AJOFM Suceava; Aliat Suceava, Fight for Freedom; Rotary Cetate Suceava, European Strategies Consulting Bucuresti; Colegiul Național Petru Rareș Suceava.

Grupul de lucru a avut ca scop schimbul de informații în ceea ce privește reintegrarea socială a persoanelor condamnate și familiarizarea instituțiilor publice cu strategiile și bunele practici în domeniu. În cadrul întâlnirii au fost prezentate, printre altele, activitățile esențiale pe care le desfășoară consilierii de probațiune și modalitățile de colaborare cu instituțiile din comunitate în vederea înfăptuirii actului de justiție și a punerii în executare a hotărârilor judecătorești. Totodată a fost evidențiată importanța unei bune colaborări între serviciile de probațiune și instituțiile din comunitate în vederea atingerii scopului propus și anume acela al menținerii în libertate și al sprijinirii persoanelor condamnate în vederea reintegrării lor în comunitate și adoptării unor comportamente conforme normelor de conviețuire socială.

Sistemul de probațiune reprezintă unul dintre pilonii importanți ai sistemului de justiție penală și singura alternativă la sancțiunile privative de libertate. Acesta participă permanent la înfăptuirea actului de justiție și se remarcă prin diversitatea și complexitatea activităților sale, care vizează menținerea siguranței comunității și prevenirea reiterării comportamentelor infracționale.

Prin activitățile sale, probațiunea contribuie la diminuarea populației din penitenciare și a costurilor presupuse de pedepsele privative de libertate, valorificând potențialul socio-economic al persoanelor sancționate, prin menținerea în libertate și sprijinirea acestora pentru adoptarea unor comportamente conforme normelor de conviețuire socială.

Sistemul de probațiune supraveghează anual peste 100.000 de persoane sancționate penal. În prezent, în evidența Serviciului de Probațiune Suceava se află 2825 persoane supravegheate, iar rata de incalcare a conditiilor de executare este sub 2% din totalul persoanelor aflate in evidente.
Mai nouă Mai veche